FANTOMELE NE ŞTIU TOATE SECRETELE de Megan Crewe, din 29 mai numai împreună cu revista BRAVO GIRL. Preţ excepţional: 10,99 lei!
Singurii prieteni ai lui Cass McKenna, o fată de şaisprezece ani, sunt câteva fantome: a surorii ei şi a câtorva foşti colegi de şcoală. Fantomele nu sunt deloc complicate şi poţi avea încredere în ele. Mai mult decât atât, ele pot afla secretele compromiţătoare ale celor din jur… iar lui Cass îi place să ştie totul despre colegii ei îngâmfaţi.
Însă când Tim, vicepreşedintele consiliului de elevi, descoperă secretul lui Cass – acela că poate să comunice cu fantomele –, situaţia tinde să se schimbe. El îi cere să-l ajute pentru a putea intra în legătură cu mama lui, moartă de curând, iar ea, după îndelungi ezitări, sfârşeşte prin a fi de acord. Pe măsură ce-l cunoaşte mai bine pe Tim, Cass are surpriza să constate că acesta nu este un băiat atât de rău precum crezuse ea până atunci şi că, într-adevăr, avea mare nevoie de sprijinul ei.
Să fie aceasta cea mai bună ocazie să se împrietenească din nou cu cei vii… ?

„E minunat scrisă, are personaje cu care cititorii se pot identifica, iar dialogul este impecabil.” –Teens Read Too
„O poveste supranaturală, cu o intrigă amintind de Mean Girls (Fete rele), cu o acţiune alertă… Întâmplările misterioase şi prietenia dintre Cass şi vicepreşedintele consiliului de elevi îi vor fascina de la primele pagini chiar şi pe cititorii cei mai exigenţi.”— School Library Journal
Cartea va avea formatul 10,5 x 17,5 cm, 256 pagini, coperta broşată şi se va putea achiziţiona începând din 29 mai împreună cu revista BRAVO GIRL.
Începutul lunii iunie aduce o nouă serie (de 4 volume) împreună cu revista BRAVO GIRL: THE ASHLEYS de Melissa de la Cruz.
Din 12 iunie primul volum: O nouă senzaţie în şcoală.
Din 12 iunie primul volum: O nouă senzaţie în şcoală.
Gaşca Ashleys este cea mai tare şi trage toate sforile la Şcoala particulară pentru fete a domnişoarei Gamble, din San Francisco. Cele trei tinere sunt superbe, bogate, cu un gust impecabil pentru ce e mai nou în modă – şi da, aşa e, pe toate le cheamă Ashley!
Lauren Page a fost colegă cu ele de când se ştie, iar cele trei „vedete” ar putea să aibă totuşi o amintire vagă despre ce feste i-au jucat acesteia la grădiniţă… dar asta numai dacă sunt puse să facă un efort de memorie.
Însă Lauren Page nu mai este fetiţa timidă de odinioară. Şi deşi şi-a schimbat cu totul lookul – de la hainele de mâna a doua la garderoba de mare clasă de pe podiumurile de modă (având acum chiar şi o asistentă personală pentru shopping!), pe dinăuntru a rămas aceeaşi persoană. Iar acea persoană s-a cam săturat de toate fiţele celor din jur.

PĂZIŢI-VĂ, ASHLEYS!
O NOUĂ SENZAŢIE FACE FURORI ÎN ŞCOALĂ!
O NOUĂ SENZAŢIE FACE FURORI ÎN ŞCOALĂ!
Melissa de la Cruz este autoarea unor foarte îndrăgite serii pentru tineri, precum Blue Bloods, The Ashleys, Au Pairs etc., foarte lăudate de critică şi devenite bestselleruri New York Times şiUSA Today, prima dintre ele, apărută şi la Editura LEDA sub titlul Sânge Albastru, fiind deja un succes confirmat şi printre cititorii din Romania.
Pe lângă cărţile publicate, Melissa lucrat ca editor pe probleme de modă şi frumuseţe şi a publicat numeroase articole în reviste prestigioase precum The New York Times, Marie Claire, Harper’s Bazaar, Glamour, Cosmopolitan, Allure, The San Francisco Chronicle, McSweeney’s, Teen Vogue, CosmoGirl! şi Seventeen. A avut de asemenea apariţii în calitate de expert de modă, tendinţe şi viaţa celebrităţilor la posturile de televiyiune CNN, E! şi FoxNews.

Ador prima carte vroiam sa ocumpar dar acum ca a aparut la bravo o pot lua de la revista :) iar cea de a doua eu ii dau sanse pare interesanta
RăspundețiȘtergereCu siguranta o voi cumpara si eu
ȘtergereDe mult imi doream sa citesc cartea dar era cam scumpa, acum am sansa la un super pret
ȘtergereDa si eu
ȘtergereEu am citit-o, parerile sunt impartite
ȘtergereAsa se pare :(
ȘtergereEu tot o voi cumpara
ȘtergereDespre Fantomele ne stiu toate secretele am auzit multe, dar n-am reusit sa imi cumpar pana acum cartea. Acum pot sa mi-o cumpar, si inca la ce pret
RăspundețiȘtergereE aceiasi carte cu mai las-o moale cu fantomele
ȘtergereEu credeam ca e o carte aditionala
ȘtergereCei de la brovo au cerut schimbarea titlului original
ȘtergereDin pacate asa e si eu tot titlul original il preferam
ȘtergereE o veste buna
RăspundețiȘtergereCe mult imi plac cartile astea doua
RăspundețiȘtergereCe mult imi place cartea a doua
RăspundețiȘtergereScz vroiam sa zic prima
ȘtergereMie imi place si cartea a doua :)
Ștergeresi mie imi place si cartea a doua.Pare interesanta
ȘtergereDa cred ca e mai buna decat prima
ȘtergerePe goodreds sunt cam la acelasi punctaj. o sa vad care e mai buna dupa ce le citesc
ȘtergereEu nu citesc nici una, o cumparam pe prima daca era cu vechiul titlu care imi placea, dar titlul asta e aiurea, cei de la bravo au vrut un titlu comercial si nu imi place
ȘtergereAbia astept sa apara castile astea cu bravo
RăspundețiȘtergereAm prima carte in editie de librarie, nu e nici slaba dar nici prea buna nu e
RăspundețiȘtergerePoate si de asta au pus-o in editie de buzunar. Si au nu am auzit pareri prea bune despre ea
ȘtergereDa csi eu la fel probabil dau la editie de librarie cartile cu vanzari prea mici, sau cere nu mai pot genera vanzari in editia de librarie
ȘtergereNu intotdeauna
Ștergerecrad ca faca care vroia sa imi cumpere cartile in editit de chiosc nu le mai vrea...
RăspundețiȘtergereDeci acum trebuie sa strang bani sa iau si cartera care a fost marti si cartea care va urma martea acesta
RăspundețiȘtergere