sâmbătă, 17 martie 2012

Noi ecranizari ale lucrarilor lui Stephen King



Din ce în ce mai multe veşti bune pentru fanii lui Stephen KingMark Pavia va ecraniza patru povestiri ale “regelui” într-un film care se va numi Stephen King’s The Reaper’s Image.
Regizorul s-a făcut cunoscut în lumea cinematografiei în special pentru The Night Flier (1997), adaptarea pentru marele ecran a cărţii cu acelaşi nume, scrisă tot de King.
Steve a ales două povestiri, iar eu am ales două; o selecţie care amestecă perfect clasicul King cu cel contemporan, câte puţin atât pentru vechii fani, cât şi pentru cei noi“, spune Pavia.
Cele patru povestiri care vor fi ecranizate sunt:
Mile 81 – o nuvelă apărută spre sfârşitul anului trecut şi scrisă exclusiv pentru Amazon Kindle. Aflată pe autostrada Maine Turnpike, mila 81 este locul preferat de întâlnire pentru adolescenţi. Pete Simmons reuşeşte să scape de fratele lui mai mare şi ajunge acolo, unde găseşte o sticlă de votcă şi nişte reviste pentru adulţi. După ce se trezeşte din beţie, descoperă o maşină ciudată pe autostradă…
The Reaper’s Image a apărut pentru prima dată în 1969. A fost apoi introdusă, în 1985, în colecţia Skeleton Crew. Povestea este despre o oglindă antică bântuită de imaginea Morţii, care apare celor care se privesc în ea.
N. este o povestire în ramă ce a apărut în 2008 în colecţia Just After Sunset. O femeie pe nume Sheila îi scrie unui prieten din copilărie despre fratele ei, psihiatru, care s-a sinucis. Ea suspectează că a fost de fapt vina unui pacient pe care îl numeşte N, care suferă de tulburarea obsesiv compulsivă.
The Monkey a apărut iniţial în revista pentru bărbaţi Gallery, în 1980. După cinci ani, King i-a adus câteva schimbări importante şi a inclus-o în colecţia Skeleton Crew. În centrul nuvelei se află o maimuţă de jucărie care loveşte talgere. Până acum nimic ciudat. Doar că jucăria este posedată şi, de fiecare dată când loveşte talgerele, cineva moare…
Momentan nu se ştie când vor începe filmările, dar imediat ce se va afla, vă vom anunţa! :)

7 comentarii: